• thumbnail

    Marca înregistrată

    1 Minutes | 2787

Marca înregistrată

Happy Days pentru Rauch: a ajuns Nr. 1 oferind produse de marcă

La sfârşitul anilor 1970 Rauch a făcut doi paşi determinanţi pentru destinul său economic: a fost unul dintre primii producători care au adoptat metoda, pe atunci complet nouă, a ambalării băuturilor în cartoane Tetra Pak şi a devenit în anii 1980 cu cele două noi branduri ale sale, care beneficiaseră de o intensă publicitate, lider de piaţă în Austria.

S-au făcut însă investiţii şi în domeniul producţiei: aplicarea celor mai moderne tehnologii asigură atingerea celei mai ridicate calităţi a produselor. Rauch înregistrează creştere economică şi pe plan global, introducând o gamă tot mai variată de produse pe pieţele tot mai multor ţări. Prin oferta de ceai rece îndrăzneşte chiar abordarea unui nou segment de piaţă.

în anul 1986 membrii clanului Rauch fac cunoştinţă cu un  tânăr şi ambiţionat întreprinzător, care şi-a propus nici mai mult, nici mai puţin decât să schimbe lumea prin intermediul unei  băuturi energizante.  Chiar dacă pe atunci nimeni nu-i dădea nici cea mai măruntă şansă, întâmplarea aceasta s-a transformat într-o poveste incredibilă de succes şi într-un strâns parteneriat care continuă şi  în ziua de azi.

 

 

Întreabă RAUCH