• thumbnail
    Story 17: 1966

    Faliment?

    2 Minutes | 5420

Faliment?

Despre bănci regionale lipsite de curaj şi întreprinzători tineri mânaţi de temeritate

"Ăştia denunţă unilateral contractele de credit încheiate cu noi!" Iată vestea pe care Franz Rauch a trebuit s-o comunice în anul 1966 în cadrul unei şedinţe a managementului. Trudi, Erich şi Roman probabil că au rămas mai întâi fără cuvinte. Familia Rauch finanţase cursul de creştere economică al firmei pe care îl iniţiase în 1962 prin intermediul unor credite contractate  la cele două bănci locale, la care firma îşi avea şi conturile curente.  O datorie medie de câteva zeci de milioane de Schillingi devenise astfel scadentă în mod neaşteptat. Cifra de afaceri creştea vertiginos, dar profiturile erau încă modeste. Băncile care cunoşteau bine planurile ambiţioase ale tinerei echipe de management începuseră să se îndoiască de succes. Faliment?

Franz Rauch îşi aduce aminte de cele mai negre zile din viaţa sa: „Prin intermediul unui cunoscut am reuşit să obţin o întrevedere cu conducătorul Creditanstalt din Viena, Heinrich Treichl.“ Într-o seară de duminică a ocupat unul din cele 6 locuri dintr-un compartiment cu cuşete al celebrului tren „Wiener Walzer“ care urma să-l transporte peste noapte în capitală. În dimineaţa zilei de luni prezenta timp de 30 de minute şefului băncii strategia firmei Rauch. "Treichl a dat din cap şi mi-a spus să mă întorc peste două ore". Am petrecut aceste ore într-o cafenea. Când m-am întors la bancă, Treichl mi-a înmânat două cecuri şi o scrisoare către băncile noastre de acasă, prin care CA îşi declara acordul de a prelua creditele contractate de noi." În după-amiaza acelei zi de luni, Franz Rauch s-a întors tot cu trenul acasă.

„Băncile noastre săteşti nu-şi putuseră imagina că cea mai mare bancă a Austriei ne va acorda încrederea sa" îşi aduce aminte Franz Rauch. Cei patru tineri ai familiei Rauch au constituit garanţie în favoarea CA fiecare palmă de teren pe care o avea în proprietate familia. "Toţi patru am crezut în conceptul nostru, de aceea nu ne-a fost greu să ne punem semnăturile sub actul de ipotecare", îşi aduce aminte Trudi Ludescher.

Într-un compartiment cu 6 cuşete al celebrului tren de noapte „Wiener Walzer“ s-a deplasat Franz Rauch la Viena, la întrevederea sa cu şeful Creditanstalt. Cea mai mare bancă a Austriei a salvat întreprinderea.

Întreabă RAUCH