Un star al fotografiei în locul podiumului învingătorilor

În anul 2015 firma Rauch păşeşte pe drumuri noi în materie de sponsorizare sportivă şi o salută pe Anna Veith drept nou membru al familiei Rauch - cu toate că în acel moment era victima unui accident iar viitorul ei sportiv incert.

Contracte de sponsorizare se încheie de regulă cu acei sportivi care, datorită succeselor obţinute, se află în centrul atenţiei generale. Anna Veith se obişnuise încă din anul  2011 cu mari realizări sportive, cucerise tot ce visează orice profesionist în d-ale schiului: olimpiadă, campionat mondial, cupă mondială. Înainte de începerea sezonului de schi din anul 2015, Rauch şi Ana, care pe atunci mai purta numele de familie Fenninger, conveniseră asupra unei sponsorizări de lungă durată. Nu mai lipseau decât semnăturile pe contract Numai că a urmat accidentul teribil la antrenament, cu doar trei zile înainte de începerea competiţiei din Sölden. Grave răni la genunchi, imposibilitatea de participare la toate competiţiile sezonului, reluarea carierei sportive nesigură.

Dar Rauch şi-a dovedi fidelitatea faţă de Anna. La 9 decembrie a debutat în Rauch Juice Bar din Viena pentru prima dată în calitate de ambasadoare a brandului Happy Day. "Coeziunea, sustenabilitatea şi perseverenţa, acestea sunt valorile morale care se bucură de mare preţuire în familia Rauch. Ne-a bucurat mult faptul că Anna este de acum membră a acestei familii. Şi de aceea pornim parteneriatul dintre noi tocmai acum şi în condiţii identice cu cele asupra cărora se convenise pentru o carieră activă"

În luna ianuarie a anului următor, Anna a zburat pentru Rauch la New York – pentru o şedinţă foto cu renumitul fotograf Billy Kidd. Care face de regulă fotografii pentru marile mărci de modă sau pentru staruri ca George Clooney sau Helen Mirren. Această şedinţă foto a fost extrem de plăcută, a povestit Anna ulterior într-un interviu. În primul rând a fost extrem de plăcut să vezi rezultate bune mai repede decât se puteau atinge în îndelungatul proces de reabilitare medicală.

Fotografiile făcute la New York cu Anna au fost folosite în cadrul unei campanii publicitare pentru Happy Day. În cadrul oferit de acest parteneriat familial şi fructuos dintre Anna şi Rauch au fost realizate până în prezent  mai multe campanii publicitare cu afişe, două spoturi tv, diferite acţiuni de promovare şi Limited Editions pentru Happy Day. Drumul comun continuă

 

Starul schiurilor, Anna Veith, a fost începând din 2015 noua faţă publicitară a firmei Rauch – în ciuda faptului că din cauza unei accidentări nu a putut să participe la competiţii o bună perioadă de timp.