Cioburile aduc noroc .....

Rauch recucereşte gastronomia

Încă de pe la începuturile mustăriei Rauch, hangii din Vorarlberg şi Tirol s-au numărat printre cei mai importanţi clienţi ai firmei  – chiar dacă pe atunci cumpărau mai degrabă rachiu şi must. Chiar şi prin anii 1970 diferiţii ofertanţi mai duceau încă lupte acerbe pentru ocuparea celei mai puternice poziţii în gastronomie, îşi aduce aminte Franz Rauch. Odată cu marile succese repurtate în domeniul aprovizionării comerţului alimentar şi în cel al desfacerii concentratelor de sucuri din fructe, la Rauch gastronomia se cam retrăsese însă mai în fundalul preocupărilor.

Desigur că Rauch avea în continuare în sortiment o serie întreagă de produse în ambalaje specific dedicate gastronomiei, din anul 1991 chiar şi în containere destinate dozatoarelor gastronomice iar mai târziu şi sub formă de „Bag in Box“. Iar în unele ţări chiar se înregistrau succese şi în domeniul gastronomiei - echipa de la Rauch Italia a reuşit de exemplu să entuziasmeze gastronomii şi clienţii deopotrivă cu sucurile de fructe îmbuteliate în sticluţe mici de 0,2 l. Totuşi - acest segment important de piaţa fusese cam neglijat de către Rauch. Drept consecinţă unii dintre co-competitori s-au folosit de "scena" oferită de gastronomie pentru a-şi etala produsele proprii. Până în anul 2001.

Atunci s-a hotărât recucerirea gastronomiei. În acest scop s-au înfiinţat echipe de vânzări speciale şi s-au luat măsuri de întărire a brandului. Elementul central al strategiei: o sticlă exclusivă care să trezească pofta de fructe. Pentru realizarea acestei importante probleme de design, Rauch a lansat invitaţii unor renumite agenţii de publicitate. Deosebit de remarcabilă s-a dovedit a fi însă ideea unui tânăr student de design din Vorarlberg: doar o mică etichetă plasată în partea de jos a sticlei, astfel încât rolul principal să-i revină culorii naturale a sucului. Iar pentru sticla propriu-zisă o formă modernă, tăiată "pe talie", care urmează în mod elegant linia logo-ului Rauch imprimat în materialul buteliei. Din punct de vedere tehnic foarte pretenţios ...

Ideea i-a entuziasmat pe toţi şi decizia a fost luată foarte repede. Buna dispoziţie generală s-a evaporat însă de îndată ce primele serii de probă au ieşit din instalaţiile de spălare: 90 din 100 de sticle se transformaseră în cioburi. Să renunţăm? Noi desigur că nu! După un an de muncă asiduă şi după aplicarea know-how-ului experţilor în domeniul studiului materialelor de la  universitatea tehnică din Viena, partenerul nostru însărcinat cu producerea buteliilor a reuşit în cele din urmă să ne pună la dispoziţie sticle suficient de stabile.

„Gastronomia nu trebuie să fie subapreciată. Consumatorul face cunoştinţă cu noul produs în unităţile de gastronomie. Iar dacă acolo îi place îl va cumpăra mai târziu şi din magazin.